Interviu cu pastorul Vasile Bel

Personal am fost binecuvântat de legătura cu pastorul Vasile Bel. Un om al Domnului matur, înţelept, un exemplu pentru mine şi o încurajare în lucrare! Deşii nu ne-am întâlnit încă personal, dumnealui nu a contenit în a mă încuraja şi motiva. Am găsit acest interviu, de care vă fac şi vouă parte, cu dorinţa ca Domnul să-L binecuvinteze în continuare pe fratele Vasile:

- Prezentaţi o scurtă autobiografie incluzând şi primii ani de şcoală şi câteva amintiri care în timp v-au format personalitatea.

M-am născut în 06 octombrie 1956 în localitatea Tg. Lăpuş. Când am venit cu mama de la spital, nou născut, tatăl meu era îngropat de 2 luni, dar am fost primit de fratele meu de 2 ani , bunicii din partea lui tata şi un străbunic. Rând pe rând aceşti bunici au început să plece în veşnicie, iar în 1962 am rămas în familie mama cu cei doi copii, Ion şi Vasile. În anul 1963 am început şcoala în sat şi era de mers până la şcoală cca 2 km dus şi alţi doi la întoarcere. În vara anului 1966 situaţia financiară a familiei a devenit tot mai grea şi mama a hotărât să fiu dat la Casa Copilului şi să urmez 8 clase apoi şcoala profesională. În acea vreme, tot timpul am simţit mult lipsa tatălui şi mă gândeam cât de bine era dacă m-aş fi născut într-o familie cu amândoi părinţii! Aşa se face că am perceput cumva lumea ca ostilă. Însă, în mintea mea, se contura o idee şi o dorinţă de care sunt condus şi azi: “să fiu alături de cel care este marginalizat”.

-Cum v-aţi dat seama că sunteţi un tânăr păcătos, un om care are nevoie de iertarea şi bunăvoinţa lui Dumnzeu? Care a fost momentul în care v-aţi predat viaţa în mâna Domnului?

Cand am terminat şcoala nu credeam că există Dumnezeu şi am trăit ca atare, deşi duminica mergeam la Mănăstirea Rohia şi participam la slujbă. Nu suportam pocăiţii de loc. Fratele meu s-a pocait mai întâi. De la el ştiam ceva de pocăiţi. Am trecut prin cinci încercări diferite şi la fiecare ziceam: ”de scap de aici mă pocăiesc şi eu”. Doar la a cincea m-am hotărât. Hotărârea am luat-o într-o duminică, când s-a citit la Cina Domnului din cartea Isaia, cap. 53. Atunci am zis: ” dacă Domnul a suferit pentru mine de ce să fiu împotriva Lui”?

- Care sunt bornele sau pietrele de aducere aminte ridicate în timp până în momentul în care s-a conturat tot mai clar chemarea la credinţa în Dumnezeu?

(1) Eram cu vaca familiei la păscut cu alţi tineri şi am pierdut-o într-o zi şi mi-am zis “Dacă o găsesc seara, când să merg la serviciu, mă pocăiesc!” Am căutat-o cu toţii peste tot şi când s-a înserat am pornit cu toţi spre casă. Vaca mergea pe drum înaintea noastră.
(2) Eram în caroseria unui camion înalt, încărcat cu lemne. Camionul s-a balansat puternic când a trecut peste un pârâu. Pe mine, de sus de la înălţime, m-a aruncat jos şi nu mi s-a intamplat nimic!
(3) Într-o vară, la Baia Mare au venit nişte tineri din Turda. Mi-am pus o dorinţă către Dumnezeu şi am zis: “Dacă voi fi şi eu printre cei ce merg împreună cu aceşti tineri la lac, atunci mă pocăiesc.” Şi Domnul a deschis şi acest drum pentru mine, care a fost decisiv pentru hotărârea care trebuia s-o iau.

- În ce moment al vieţii aţi primit chemarea Domnului de a-L sluji ca păstor? Cum s-a întâmplat?

Dorinţa de a deveni preot o nutream de copil. Ştiam că preotul este mai aproape de om şi poate să-l ajute. După ce am primit pe Domnul în inimă, tinerii din Biserică m-au luat cu ei şi mă puneau să vorbesc, să predic şi mi s-a aprins dorinţa de a fi păstor de-acuma, nu preot cum gândeam, dar nu vedeam cum. Eram căsătorit şi nu vedeam nici o şansă. Însă Domnul m-a îndemnat prin fraţii din biserică. Aşa se face că în 1987 fratele Vasile Talpoş a început un curs cu tinerii şi nu numai. Se numea “Curs pentru ajutor de păstor”. Curs intensiv, de scurtă durată, care a ţinut pînă în 1990.

- Ce trebuie sau e bine să ştie cel care doreşte sa ia decizia de a sluji ca păstor?

1.) Să aibă această chemare.
2.) Să fie conştient că nu toţi oamenii-i vor fi apropiaţi.
3.) Să poată suporta când este înfruntat şi să aibă puterea de a nu răspunde cu aceeaşi monedă.
4.) Să ştie că el slujeşte, nu alţii îl slujesc pe el.
5.) Să nu se lege de unele realizări; să fie în stare să plece în altă localitate de va fi oportun să se desprindă de un loc în care şi-a consolidat viaţa şi poziţia.

- Odata intrat în slujba de păstor, ce s-a schimbat în viaţa dvs. de zi cu zi?

Citirea zilnică a Bibliei, citirea altor cărti şi mult studiu.

- Vorbiţi-ne de familia D-voastră. Arătaţi-ne unde aţi slujit pentru inceput? Care au fost primele impresii, greutăţile, dar şi binecuvântările Domnului?

M-am căsătorit în anul 1980 cu Aurelia. Avem două fete, Claudia şi Cristina, care acuma sunt căsătorite, la casele lor.
Am lucrat în bisericile de la ţară, în satele din jurul oraşului Baia Mare, şi, din 1990, am intrat în lucrare ca păstor în localitatea Chiuieşti. Nu am fost luat prin surprindere, deoarece ştiam ce mă aşteaptă şi eram foarte hotărât. Am ştiut să am o oarecare reţinere când cineva mă prea aprecia sau când cineva mă prea critica. Chiar mergeam cu fraţii la lucrul câmpului. Un creştin ortodox m-a oprit odată şi mi-a zis: ”Dumneata mergi şi ajuţi pe enoriaşi, iar noi mergem şi lucrăm la părintele nostru!” Atunci m-am bucurat că am putut fi model pentru cei din jur.

- O perioadă foarte importantă aţi slujit în Chiuieşti- judeţul Cluj. Aţi traversat două epoci separate de revoluţia din 22 decembrie 1989. Povestiţi câteva episoade, din frământările şi trăirile fiecărei perioade.

Frămâtări mari au fost în anul 1990 şi după aceea, din cauză că s-a retrocedat pământul. Fraţii se dădeau în judecată pentru pământ şi erau mari nemulţumiri, resentimente şi ură. Domnul ne-a ajutat şi am depăşit cu bine perioada şi nu a căzut nimeni de la credinţă, ba dimpotrivă, chiar s-au întors oameni la Domnul.

- Din anul 2000 slujiţi biserica din Tg Lăpuş şi locuiţi în casa părintească din Rohia, aflată la cca 7 km de oraş. Locurile în care trăiţi sunt remarcabile ca peisaj, apoi sunt îmbibate puternic de istoria tradiţiei ortodoxe. Mănăstirea Rohia este de notorietate în Ardeal, dar şi în România. Acolo a trăit ani buni Nicolae Steinhardt, între 1978-1989, dar şi poetul Ioan Alexandru. Cum aţi îmbinat în viaţa de zi cu zi, slujirea creştin baptistă în mediul pregnant ortodox şi atât de aproape de o mănăstire renumită?

Deşi am copilărit în apropierea mănăstirii şi am cunoscut cele două personalităţi amintite, nu am adus în slujirea mea ca păstor nimic din direcţia acestora, pentru că nu se potrivesc învăţăturii biblice. Ca păstor baptist mă port la fel ca un om de rând, vorbind cu toţi oamenii şi căutând să fiu o lumină.

- Cum aţi aborda un creştin ortodox, ce i-aţi spune ca păstor baptist? Dacă sunteţi implicat în viaţa comunei Rohia. Ce subiecte aţi abordat şi cu ce rezultate?

Discut cu ei. Vorbesc cu oamenii şi le spun că Biblia este singura Carte care trebuie respectată şi după care trebuiă să ne ghidăm viaţa. Apoi, tradiţia şi toate regulile ei nu sunt biblice şi îi aduc în situaţia în care le explic ce zice tradiţia şi ce spune Biblia despre icoane, post, rugăciunile la sfinţi şi altele.

- Care ar fi o definiţie pentru un creştin autentic?

Creştinul autentic e persoana care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele, demonstrând în faptă, adică fiind ascultător de Dumnezeu.

- Ce proiecte sau planuri de viitor aveţi?

Dorinţa mea este ca în această zonă să fie în fiecare sat o Biserică baptistă.

- Ce recomandare aţi face tinerilor care doresc să aleaga cariera de slujire ca păstor?

Să nu se gândeasca la aşa ceva dacă ştiu că nu vor putea fi un exemplu de slujire.

- Ce hobby-uri aveţi? Ce faceţi în timpul liber?

Grădinăritul, altoirea pomilor, lucrul în natura, cititul.

- Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri?

Să nu se teamă de profeţiile care prevăd dezastre şi catastrofe, de nici o veste rea. Dumnezeu este pe tron şi conduce universul. El are puterea să ne ajute să ajungem în siguranţă la El.

Interviu preluat de aici. Fotografia este primită de la fratele Bel.

Bogdan Emanuel Răduţ