luni, 10 septembrie 2012

Protestanţi sau neoprotestanţi? Cine sunt creştinii după Evanghelie (1)


            În vremurile noastre tulburi este cel mai important să-ţi cunoşti identitatea, să ţi-o însuşeşti şi să lupţi pentru ea. Dar cum să o cunoşti astăzi într-un ecumenism galopant? Creştinismul contemporan, atât de fragmentat, oferă o gamă largă de biserici şi mişcări religioase încadrate, să spunem, în trei paliere generale: biserici istorice, biserici protestante, secte sau mişcări creştine. Fiecare are specificul ei şi particularităţile care o definesc. Unde îi încadrăm pe creştinii după Evanghelie? O întrebare la care vom căuta să găsim un răspuns şi totodată vom încerca să le aşezăm locul corect în istoria creştinismului la români.
Sfârşitul Evului Mediu în Europa (sec. XVI-XVII) a adus Reforma şi protestantismul pe harta dinamico-religioasă a lumii. Astfel au apărut Martin Luther (1483-1547) şi lutheranismul în Germania, Jean Calvin (1509-1564) şi calvinismul în Elveţia, Henric al VIII-lea (1491-1547) şi anglicanismul în Anglia, Urlich Zwingli (1484-1531) şi reformaţii elveţieni tot în Elveţia ş.a. Toţi aceştia, alături de predecesorii lor, ca Jan Hus sau John Wycliffe, şi cei de după ei, s-au opus Bisericii Catolice nemulţumiţi de dogmele şi practicile ce se desfăşurau în sânul ei. Pentru protestul lor li s-a dat numele generic de protestanţi. Important de semnalat aici e că nu a existat o reformă asemănătoare faţă de Biserica Ortodoxă. Principiile dogmatice ale Reformei au fost: sola gratia (doar harul), sola fide (doar credinţa), sola Scriptura (doar Biblia), soli Cristus (doar Cristos) şi soli Deo gloria (doar Domnului slavă). Bineînţeles că răspândirea Reformei protestante a cuprins şi Ţările Române, în special Transilvania. Aceasta a influenţat decisiv atât spiritualitatea cât şi cultura şi civilizaţia românilor. În România, pentru că ne referim la spaţiul nostru, Biserici protestante oficiale, conform Secretariatului de Stat pentru Culte, sunt Biserica Reformată, Biserica Evanghelică C.A., Biserica Evanghelică Lutherană, Biserica Unitariană. Mai sunt cunoscute şi va biserici protestante magisteriale.
Dacă aceştia sunt protestanţii, cine sunt neoprotestanţii? După o definiţie dată de George Hancock-Ştefan neoprotestantismul „este un termen dat în România baptiştilor, nazarinenilor, penticostalilor, creştinilor după Evanghelie şi adventiştilor de ziua a şaptea. Termenul sugerează faptul că aceştia nu au venit în România odată cu bisericile Reformată şi Lutherană.” Dat de către cine? Autorităţile statului român au dorit separarea acestor noi biserici de vechile biserici protestante. Prin urmare, Secretariatul de Stat pentru Culte recunoaşte în România ca neoprotestanţi Biserica Baptistă, Biserica Creştină după Evanghelie, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Biserica lui Dumnezeu Apostolică (Penticostală) şi Biserica Evanghelică Română. Acestea au apărut în ţara noastră în perioada cuprinsă între jumătatea sec. XIX şi începutul sec. XX.
Termenul „neoprotestant” dat creştinilor după Evanghelie este impropriu, pentru că aceştia s-au numit şi se numesc credincioşi evanghelici. Ca să nu mai spunem aici, că acest termen (neoprotestant) de fapt a definit teologia liberală din Germania. Iar teologia liberală este împotriva învăţăturilor sănătoase ale Bibliei. E clar că autorităţile nu au avut aceste considerente atunci când ne-au încadrat aici, dar la noi s-a împământenit acest termen şi nu prea ai cum să-l schimbi.

Va urma...

Bogdan Emanuel Răduţ

6 comentarii:

  1. Bravo Emy,
    Termenul neoprotestant a fost pus ca patalama de gâtul evanghelicilor in perioada comunista. Din nefericire nici azi nu am scăpat de eticheta. Nu numai Secretariatul de stat ptr culte utilizează acest termen ci si pocaitii! Cred c-a sosit timpul sa scăpam de acest concept!
    Personal susțin ideea ca noi, evanghelicii (CdE, baptisti, penticostali, BeR) cât si adventistii, suntem protestanti! Toti protestantii, suntem peste 750 milioane pe glob!

    RăspundeţiȘtergere
  2. Vom vedea dacă e aşa...pentru că urmează şi partea 2.

    RăspundeţiȘtergere
  3. Cred că termenul neoprotestant este mai vechi în uzanța românilor decât perioada comunistă. Nu am acum la îndemână documentele pe care le-am văzut dar din câte îmi aduc aminte am întâlnit acest termen, cu referire la baptiști, și în perioada interbelică. Referitor la uzanța acestui termen în limba română există mai multe opinii care converg către idea că acest termen provine din mediul religios (ortodox) și a fost „împrumutat” de către politicieni. Prin această etichetare se dorea și realizarea unei separații între direcțiile principale ale creștinismului și mă leg aici de întrebarea pe care Emanuel a pus-o acestui articol. Ce suntem ei? Protestanți sau altceva? și au considerat că nu sunt protestanți sau ca să reformulez protestanți mai noi și atunci li s-a spus neoprotestanți. Pe de altă parte nu sunt de acord cu formulă că toate confesiunile „evanghelice” ar fi protestante fiindcă deja avem diferențieri majore din punct de vedere doctrinar. Să luăm spre exemplu cazul Bisericii Adventiste care este o confesiune nouă apărută în secolul XIX și în a cărei doctrină se evidențiază caracteristica perioadei moderne și contemporane, respectiv accentul pe sfârșitul lumii. Prin această afirmație nu vreau să spun că în perioada Reformei Protestante din secolul XVI nu au existat preocupări în direcția asta, dar preocuparea lor majoră era mântuirea și trăirea unei vieți de sfințenie nu sfârșitul lumii.
    Pe de altă parte din discuțiile pe care le-am avut cu diferite persoane pe această temă am înțeles că termenul „neoprotestant” se regăsește doar în spațiul Europei de Est cu acest înțeles pentru că în Occident termenul are alte valențe trimițând la un neo protestantism, la o teologie liberală. Posibil și spun asta pentru că nu am argumente și este mai mult o presupoziție a mea ca istoric, ca eticheta de neoprotestant să fi fost folosită și în disputa pe tărâm religios în spațiul românesc din dorința bisericilor istorice, referire în acest caz la BOR de a demonstra că baptiștii spre exemplu care sunt cei mai vechi dintre denominațiunile evanghelice nu au vechime istorică. De fapt presupoziția mea a plecat de la un comentariu pe site-ul istorieevanghelica.ro, comentariu căruia i-am răspuns printr-un articol separat cu un titlu incitant: Este permisă persecuția baptiștilor (evanghelicilor) pe motiv că nu au vechime istorică?

    RăspundeţiȘtergere
  4. Mulţumesc de completări Marius. Este un subiect care necesită o desbatere la o masă rotundă pentru a clarifica problema privind şi opiniile celorlalţi.

    RăspundeţiȘtergere
  5. Eu cred ca nici nu are importanta cum ne numeste lumea. Si nu are nici importanta daca, fiind incadrati la neoprotestanti, suntem x milioane, sau, fiind incadrati la protestanti, suntem y milioane.

    Lumea nu ne iubeste, si nu o vom imbuna in niciun fel. Nici nu trebuie. Nici nu trebuie sa ne sinchisim cum aparem in fata ei. Denominational vorbind.
    Vechimea apartenentei la un grup sau un altul, este doar o mandrie pur fireasca, un fel de preocupare cu genealogiile fara sfarsit din 1 Timotei. Singura noastra descendenta este din Dumnezeu, prin nasterea din nou si Duhul Sfant.

    RăspundeţiȘtergere
  6. Nu e vorba aici de câte mii sau milioane de credincioşi suntem, ci de nevoia de a clarifica acest aspect al ralaţionării cu statul. Şi nu, nu este mândrie firească, este dorinţa de a clarifica o problematică a identităţii creştinilor după Evanghelie din România.

    RăspundeţiȘtergere